Joaca este activitatea principală pentru orice copil. Nu doar că micuții cu asta ”se ocupă”, dar joaca bine conturată de către părinți are și rolul de a modela abilitățile copiilor. De aceea, la vârste mici, până în jurul a 3- 4 ani, copiii ar trebui să se joace folosind diverse jocuri și jucării care să le dezvolte motricitatea, care să îi ajute să înțeleagă diverse activități zilnice, să îi învețe despre lucrurile de bază.

Pentru toate astea există o multitudine de posibilități. Dar fiți atenți la ce alegeți pentru copilul vostru. Verificați mereu eticheta, pentru ca materialele din care sunt confecționate jucăriile să fie unele naturale, mai ales că la vârste mici copiii bagă în gură cam tot ce prind cu mânuțele.

Pictură cu Degetele

Pictura este în topul activitati pentru copii de 3 ani. Nu este pe placul părinților pentru că implică destul de multă mizerie, mai ales că cei mici abia acum învață să țină o pensulă sau cum să coloreze pe hârtie. Dar, totul are o rezolvare. Îmbrăcați-l pe cel mic cu o pelerină specială, impermeabilă, iar activitatea de pictură devine mult mai ușoară. Hăinuța o puteți folosi apoi la servirea mesei, iar copilașul va ieși și de aici curat, curățel.


SET IMPERMEABIL PENTRU PICTURA - LITTLE FARM- LITTLE DUTCH

Jocuri cu Plastilină

Plastilina este un alt joc adorat de cei mici. Nu doar că le face mare plăcere să o frământe, dar acest lucru le dezvoltă motricitatea fină. Așa că nu vă feriți să le cumpărați plastilină în toate culorile. Cu cât mai multă, cu atât mai bine. Și imaginația va fi stimulată, pentru că, având la îndemână culori diverse, vor fi impulsionați să creeze tot felul de forme, să construiască o căsuță, o mașină sau cine știe ce le mai trece prin cap…

Și pentru un plus de imaginație, dacă aveți în bucătărie forme pentru înghețată, sunt perfecte și la jocul cu plastelina. Încurajați-i pe cei mici să le umple cu plastilina de diverse culori, și vor obține astfel niște mici acadele pe care apoi le vor putea folosi ca ”recuzită” pentru un alt joc.


FORME DIN SILICON PENTRU INGHETATA - DUSTY GREEN - NUUROO


Construcții cu Cuburi

Pentru o zi ploioasă și rece trebuie să găsiți ceva activitati copii 3 ani acasa. O alternativă excelentă este construcția din cuburi. Alegeți un set format din multe elemente, pentru că asta va da posibilitatea copilului să construiască exact ceea ce îi dictează imaginația. Și asta nu are limite, așa că ar fi util să aibă la îndemână tot ceea ce are nevoie. De asemena, ar fi bine ca setul ales să fie frumos colorat, va fi mai atractiv în acest fel, și vopsit cu culori naturale, pentru a nu-i dăuna atunci când le mai bagă în guriță.

Cu un astfel de joc va fi liniște cel puțin o oră, pentru că cel mic va fi acaparat de construcția pe care o are de făcut.


CUBURI DE CONSTRUCTIE DIN LEMN ALBASTRE- LITTLE DUTCH


Puzzle-uri Simple

După vârsta de 2 ani, timpul celui mic poate fi ocupat cu rezolvarea puzzle-urilor. Fiți însă atenți și alegeți jocuri adaptate vârstei. Pentru început, cele cu componente mari sunt cele mai potrivite. Apoi, pe măsură ce micuțul înțelege tot mai bine cum trebuie să gândească un astfel de joc și înaintează în vârstă, cumpărați puzzle cu elemente mai multe. Țineți seama și de preferințele copilului și alegeți jocuri cu imagini plăcute de el.

Rezolvarea puzzle-urilor stimulează atenția copilului și îi dezvoltă inteligența și logica. Atenția este și ea folosită la maxim în acest caz, așa că astfel de jocuri sunt ideale pentru cei mici, în dezvoltare.




PUZZLE XL - FOREST FRIENDS- LITTLE DUTCH


Jocuri de Sortare

Jocurile de sortare și stivuire sunt perfecte pentru a-i ajuta pe cei mici să-și dezvolte gândirea logică. Vor învăța să recunoască forme și dimensiuni, să grupeze obiectele în funcție de formă sau culoare. Le va dezvolta atenția pentru că în timpul jocului sunt nevoiți să se concentreze pe sarcina pe care o au de îndeplinit.

Fie că le puneți la dispoziție jocuri de sortare sau de stivuire, nu dați greș cu niciunul.


TRENULET DIN LEMN FSC PENTRU STIVUIRE- ARICI- FAIRY GARDEN - LITTLE DUTCH


Citit Povești

Ce activitate este oare mai plăcută decât cititul unei cărți, alături de copilașul vostru, seara, înainte de culcare? Parcă nimic nu vă apropie mai mult. În plus, este o activitate benefică nu doar pentru legătura emoțională dintre voi și copil, ci și pentru dezvoltarea inteligenței celui mic, a modului în care percepe diferite activități și a dezvoltării vocabularului.

Pentru a-i atrage pe cei mici către cărți, atunci când le citiți, folosiți voci diferite pentru fiecare personaj, intonație jucăușă, iar la final puneți întrebări despre cele citite. Și cel mai important, pentru vârsta de 3 ani, alegeți cărți frumos colorate, cu imagini plăcute și povești adaptate vârstei.





CARTE PENTRU COPII - THE WORLD AROUND YOU- LITTLE DUTCH

Dans și Mișcare

Dansul și mișcarea fac minuni în dezvoltarea copiilor mici. Sunt elemente care ar trebui să facă parte din rutina de joc din fiecare zi. Nu vă sfiiți și dansați împreună cu ei, intrați în jocul lor. Se vor simți astfel încurajați să o facă și singuri. Vor fi astfel niște copii veseli, care știu cum să facă față unei situații stresante poate din viitor.

Vor avea încredere în ei și nu se vor rușina atunci când vor merge la o petrecere și vor dansa. Și asta pentru că știu deja că dansul este bucurie.


Jocuri în Aer Liber

Joaca în aer liber, este una din cele mai iubite activitati copii 3 ani și este cea mai bună alegere pe care o puteți face pentru cei mici. Este benefic să petreacă cât mai mult timp afară, chiar dacă vremea nu este foarte frumoasă. Aerul curat îi ajută la dezvoltare, la imunitate. În plus, afară, la locuri de joacă sau în fața casei pot întâlni alți copii cu caare să interacționeze, și astfel devin mai sociabili.

Pentru activitățile în aer liber puteți alege orice fel de jucării: de la jucării pentru nisip, la coardă pentru sărit, minge, cretă de colorat…opțiunile sunt nelimitate, iar distracția garantată.


COARDA DE SARIT PENTRU COPII - RINOCERUL MARIUS- LILLIPUTIENS


Activități de Grădinărit

Dacă locuiți la casă și aveți o grădină cât de mică, folosiți-o pentru a-l învăța pe cel mic despre grădinărit. Va petrece astfel timp în aer liber și se va putea juca cu unul din cele mai naturale elemente- pământul. O astfel de activitate îl va ajuta să înțeleagă cum se plantează legumele, de exemplu, cum trebuie udate pentru a crește, cum se culeg apoi. Va învăța importanța grădinăritului și cum să aibă grijă de natură.

Pentru asta, va avea nevoie de o găletușă, o lopățică și câteva forme.




JUCARII PENTRU PLAJA CU FORME PENTRU NISIP - SAILORS BAY - LITTLE DUTCH



Jocuri cu Apă

Dă-i copilului niște apă și va găsi modalități să se joace cu ea. La fel, pune-l într-o cadă și nu îl vei mai putea scoate de acolo. Copiii adoră apa, așa că momentul băiței de seară este preferatul lor. Și dacă au la îndemână și câteva jucării speciale, distracția este maximă. Alege pentru el jucării speciale pentru apă, chiar și cărticele concepute pentru acest moment. Le va adora.





SET DE JUCARII DIN SILICON PENTRU BAIE NEO - BROWN MIX - NUUROO



Activități de Gătit

Încă de mici, în special fetițele, devin interesate de activitatea din bucătărie. Vor să participe, să-și ajute mamele la prepararea meselor. Pot face asta, sub supraveghere dar, pot chiar să ”gătească” în propria bucătărie. Își vor dezvolta astfel independența și încrederea în sine.

Le puteți învăța câteva rețete simple, cum ar fi omleta, pe care apoi să o prepare cu ajutorul jucăriilor din lemn. Vor fi încântate!


BUCATARIE DIN LEMN MINT - LITTLE DUTCH



Jocuri de Rol

Jocul de rol are o importanță mult mai mare în dezvoltarea copiilor decât un simplu joc. Și asta pentru că le permite să exploreze lumea din jurul lor într-un mod creativ și interactiv. Copiii vor învăța prin experiență și își vor dezvolta imaginația, limbajul și vor deveni mai dezinvolți. Jucați-vă cu ei de-a doctorul, magazinul, pompierul, de-a profesorul, etc. Creați un mediu apropiat de realitate, pentru ca cei mici să înțeleagă cât mai bine contextul.

Veți observa că devin din ce în ce mai interesați și mai curioși despre lumea și activitățile din jur, ceea ce nu poate decât să le fie benefic.


CASA DE MARCAT DIN LEMN FSC - LITTLE DUTCH


Activități de Șnuruit

La vârste mici, dezvoltarea motricității fine este esențială. Copiii vor învăța cum să țină în mână lucrurile mici, cum să nu le scape și cum să le îmbine. Pentru viitor, aceste abilități sunt esențiale, iar vârsta mică a copilului este perfectă pentru a le deprinde. Pentru asta există o sumedenie de jucării. Le atraga tenția puzzle-urile din lemn sau jucăriile de șnuruit.

Acestea, pe lângă dezvoltarea motricității fine, le pune la încercare și răbdarea, deci au beneficiu dublu. Și unde mai pui că atâta timp cât cei mici au o astfel de activitate, părinții pot savura o cafea în liniște.


SET FIGURINE DIN LEMN FSC CU SNUR - LITTLE FARM - LITTLE DUTCH



Decupaj și Lipire

La vârsta de 3 ani, copiii sunt în etapa în care încep să își dezvolte abilitățile motorii fine, iar activitățile de decupare sunt excelente pentru acest lucru. Tehnicile de decupare pentru copii de 3 ani sunt simple și se concentrează pe dezvoltarea coordonării mână-ochi, a controlului asupra foarfecii și a preciziei mișcărilor. Începeți prin a-i învăța să decupeze linii drepte și tăierea hârtiei în bucăți mici. Astfel se vor obișnui cu foarfeca și își vor da seama ce și cum trebuie să facă. Treceți apoi la tăierea pe linii curbe și apoi forme simple.

Dați copilului o foarfecă adaptată vârstei, cu mânere mari și ușor de prins și cu vârfuri rotunjite, pentru a evita eventualele accidente.

Și neapărat, nu-i lăsați nesupravegheați în timpul acestei activități!


Jocuri Senzoriale

Stimularea senzorială la copiii mici este extrem de importantă pentru dezvoltarea lor generală, deoarece aceasta ajută la formarea conexiunilor cerebrale ce îi ajută la învățarea și adaptarea la mediul înconjurător. Stimuli precum sunetele, lumina, culorile, texturile, gusturile și mirosurile sunt esențiali pentru creșterea și dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a unui copil mic.

Expuneți copiii mici la astfel de stimuli prin jucării zornăitoare, jucării moi, de pluș sau acelea care sunt umplute cu biluțe mici. Jucăriile atârnate la cărucior sau pătuț au aceeași întrebuințare, la fel și păturicile de joacă senzoriale. Același efect îl puteți obține dacă în natură îi lăsați să se joace cu apa, frunzele uscate, nisipul sau să atingă diferite suprafețe.


BRATARA SENZORIALA- OITA LITTLE FARM - LITTLE DUTCH


Activități Muzicale

Muzica dezvoltă inteligența celor mici, îi ajută la concentrare, le dezvoltă ritmul și îi face mai sociabili. Așa că nu vă feriți să le puneți muzică în surdină în timp ce se joacă și să-i încurajați să danseze. Orice fel de muzică le face bine, de la cea clasică la cea pop. Fiecare e potrivită pentru un moment al zilei sau o stare, așa că faceți-le cunoștință cu orice fel de ritm și sunete.

Instrumentele muzicale pot deveni parte din colecția de jucării. Le puteți oferi un pian sau o chitară, sau orice alt instrument care le face plăcere. Cine știe, poate că acesta este începutul pentru un viitor muzician de excepție.





SET INSTRUMENTE MUZICALE DIN LEMN FSC - TIGER- KONGES SLOJD



Jocuri de Numărare

Alături de culori, numerele sunt printre primele elemente pe care le învață cei mici. Asta nu înseamnă că îi copleșiți cu informații de la o vârstă mică, ci că îi introduceți încet-încet în diferite concepte de care se vor folosi curând.

Pentru a le fi mai ușor să învețe cifrele și să asocieze ce înseamnă ca și cantitate un anumit număr și cuvântul, folosiți exemple. Arătați-le trei mere sau patru baloane. Zece mașinuțe vor fi altfel înțelese dacă le veți înșirui pe covor.

Sau, puteți folosi cartonașe speciale pentru asta.







SET DE CARTONASE CU ACTIVITATI- NUMERE- KONGES SLOJD



Activități de Colorat

O foaie de hârtie și câteva creioane colorate sunt aur pentru cei mici. Vor desena, vor schimba culorile, vor colora zeci și zeci de minute. Pe lângă faptul că îi ține ocupați, desenatul și coloratul le dezvoltă imaginația pentru că pun pe hârtie ceea ce le trece prin minte.

Este important însă să alegeți creioanele potrivite vârstei, adică unele mai groase, pentru a putea fi ținute cu ușurință în mână. Pentru început sunt potrivite cele cerate, pentru că sunt mai moi și scriu mai ușor. Apoi, pe măsură ce copilul crește, puteți înlocui foaia de hârtie care a fost doar mâzgălită cu cărți de colorat cu imagini simple.


CARTE MAGICA DE COLORAT CU APA - JIM - LITTLE DUTCH



Jocuri de Memorie

Jocurile de memorie sunt distractive, dar și educative. Memoria copilului va fi stimulată, dar și atenția. Aceste jocuri sunt perfecte atât în doi, dar și pentru toată familia. Atunci când vor pierde, copiii vor învăța cum să gestioneze acest lucru, dar și la ce să fie atenți în jocul următor. Atenția la detalii va deveni importantă pentru ei și vor învăța cum să-și planifice următoare mișcare.


JOC DE MEMORIE DIN CARTON FSC - FLOWERS&BUTTERFLIES - LITTLE DUTCH


Activități de Curățenie

Responsabilizarea celui mic începe cu curățenia. Prima sarcină este să-și adune jucăriile, apoi la o vârstă ceva mai mare, să-și facă curat în cameră. Dar, pentru asta, trebuie învățați cum să o facă. Dați-le sarcini simple la început, cum ar fi să-și pună hainele murdare în mașina de spălat.

Cum prin joc se învață și se deprind cele mai multe lucruri, nici aici nu e excepție. Jucați-vă de-a curățenia, pentru ca mai apoi asta să nu devină o corvoadă sau să o privească ca pe o pedeapsă.


SET DE JUCARII PENTRU CURATENIE - KIMBIE- OAT MULTI MIX- LIEWOOD


Copiii învață prin joacă, iar în jurul vârstei de 3 ani absorb extrem de multe informații despre viață și ce se întâmplă în jurul lor. Să găsiți idei activitati copii 3 ani poate fi o provocare, mai ales că cei mici se plictisesc repede. Dar aveți la dispoziție jucării care vă ajută în acest sens și vă ușurează ”munca”. Folosiți-le în joaca celor mici pentru a le introduce elemente noi, pentru a-i ajuta să-și dezvolte diferite abilități sau să devină autonomi.