
Activitatea în aer liber este esențială pentru dezvoltarea celor mici. Foarte multe dintre activitățile pe care le fac în interior pot fi transferate în exterior. Și este de preferat acest lucru ori de câte ori vremea o permite- vara, cu atât mai mult. Copiii în plină dezvoltare au nevoie de aer, de soare, chiar și de temperaturi ceva mai scăzute pentru a crește frumos.
Activități senzoriale pentru copii de 2 ani
În jurul vârstei de 2 ani copiii încep să descopere tot mai mult și să-și dezvolte abilitățile. Joaca de orice fel îi ajută în acest sens, iar orice fel de activitati copii 2 ani le va asigura o cunoaștere mai bună a lumii care îi înconjoară. Iar la această vârstă mică apa este elementul care le place poate cel mai mult. Dacă este combinată și cu nisip, atunci totul este savurat la maxim. Învățarea însă se poate face și prin joacă, așa că o moară care să îi ajute să înțeleagă cum curge apa, cum se învârte o roată este potrivită pentru această vârstă.
JUCARIE DE PLAJA - MOARA - OCEAN DREAM - ALBASTRU - LITTLE DUTCH
Nisipul va reprezenta și el o fascinație continuă pentru cei mici. O sită multifuncțională îi va ajuta să descopere comori ascunse în pământ sau iarna o pot folosi pe post de lopată pentru zăpadă. Oricum ar fi, este o unealtă perfectă pentru jocul în aer liber.
LOPATICA MULTIFUNCTIONALA CU SITA INCLUSA - ROSU - SCOPPI - QUUT
La 2 ani jocul cu o minge senzorială îi dezvoltă copilului simțul tactil, dar și coordonarea ochi-mâini. Așează-te cu el pe un prosop, la malul mării sau în grădina casei și jucați-vă. Iar după o bălăceală, același prosop va fi perfect pentru a usca pielea fină a copilului.
PROSOP PENTRU PLAJA - STRIPES SURF BLUE - LITTLE DUTCH
Activități motrice care dezvoltă coordonarea
În jurul vârstei de 2 ani, copiii încep să iubească mersul pe bicicletă. Este o activitate care nu doar că le consumă energia, dar îi ajute să-și coordoneze mișcările și dezvoltă echilibrul corpului.
BICICLETA DE ECHILIBRU FARA PEDALE - ALBASTRU - LITTLE DUTCH
Jocul cu mingea îl va ajuta pe cel mic la dezvoltarea coordonării ochi- mână, dar și la motricitate. În plus, va fi distractiv să alerge după minge și va fi mândru ori de câte ori va reuși să o prindă. Iar aerul curat pe care în inspiră în tot acest timp este foarte important.
MINGE DE PLAJA CU FIGURINA 3D - OCEAN DREAMS - ALBASTRU - LITTLE DUTCH
Transferul apei este un joc care îl va ține ocupat destul de mult timp pe cel mic. Poate face asta cu un burete sau cu o lingură. Se poate folosi de apa pe care o are în piscină, în timp ce se bălăcește. Și astfel se răcorește în zilele de vară și își dezvoltă motricitatea fină.
PISCINA GONFLABILA PENTRU COPII - 80 CM - FRESH GREENS - LITTLE DUTCH
Activități creative pentru stimularea imaginației
La 2 ani imaginația copiilor este în plină dezvoltare. Orice activitate care ajută în acest sens este binevenită și ar trebui introdusă în rutina de joc a copilului.
Pictura cu degetele este un exemplu, deoarece nefiind constrânsă de pensule sau alte instrumente, lasă loc de desfășurare completă. De obicei această activitate dă bătăi de cap părinților din cauza mizeriei care se face, dar, dacă cel mic pictează în aer liber, atunci nimeni nu are de ”suferit”.
ACUARELE PE BAZA DE APA - 24 CULORI - SAFARI - KONGES SLOJD
Cu ajutorul unor cuburi senzoriale cei mici pot participa la o mini vânătoare de comori, adaptată vârstei. Ascunde câteva cuburi în iarbă și provoacă-l pe cel mic să le găsească după sunet, formă, textură.
SET DE 4 CUBURI SENZORIALE PENTRU BEBELUSI - FOREST FRIENDS - LITTLE DUTCH
Activități sociale și de rol pentru dezvoltare emoțională
Copiilor le place să îi imite pe adulți. Din acest motiv jocul de rol poate fi o metodă foarte bună pentru ca cei mici să învețe despre activitățile de oameni mari, dar și despre cum se cultivă și se îngrijesc plantele, de exemplu.
Pentru activitatea de grădinărit cel mic poate folosi uneltele speciale pentru copii: lopata, mătură, greblă, roabă. În timpul unui astfel de joc de rol va petrece timp în aer liber și va învăța câte puțin despre ce înseamnă grădinăritul.
SET DE 10 PIESE PENTRU GRADINARIT - FOREST FRIENDS - LITTLE DUTCH
Iar după ce au muncit pământul, un picnic este următoarea activitate firească. Cei mici vor învăța să așeze o masă câmpenească, să servească și să taie mâncarea. Va fi distracție maximă, iar ei vor fi mândri de faptul că au reușit să facă asta.
SET PENTRU PICNIC DIN LEMN FSC - LITTLE DUTCH
Socializarea cu alți copii este importantă pentru dezvoltarea celor mici. Copilul tău îți poate invita un prieten la o partidă de pescuit. Vor petrece timp în aer liber, vor povesti și cine știe, poate vor lega o prietenie pe viață.
SET DE LANSETA SI GALEATA - CRAB SANDY - LIEWOOD
Activități de vară și vacanță pentru copii de 2 ani
Dacă e vară, atunci e baie în mare. Și cărui copil nu-i place în apă, la bălăceală? Pentru copiii de aproximativ 2 ani este necesar să poarte un sistem care să îi ajute să plutească. Alege aripioarele care imită animalul preferat sau sunt inscripționate cu modelul care place copilului.
ARIPIOARE PENTRU COPII - OCEAN DREAMS - ALBASTRU - LITTLE DUTCH
Joaca cu nisipul este la fel de căutată de cei mici. Este și o activitate senzorială și care dezvoltă motricitatea fină. Tot ce au nevoie pentru a-i ține ocupați este un set pentru nisip și puțină apă pentru forme.
JUCARII PENTRU PLAJA - FRESH GREENS - LITTLE DUTCH
Dar, pentru că toate aceste activități se desfășoară în ar liber, protecția împotriva razelor soarelui este esențială. Din bagajul copilului nu trebuie să lipsească crema de protecție special concepută pentru pielea sensibilă a celor mici.
CREMA CU PROTECTIE SOLARA MINERALA SPF50- BEBELUSI SI COPII - 30 ML - NAIF
Activitățile pentru copiii de 2 ani sunt diverse, dar la această vârstă se plictisesc repede. Așa că orice ți-ai propune pentru ei ține cont de acest lucru. Și pentru a preveni plictiseala și supărările, organizează programul de joacă astfel încât fiecare activitate să nu dureze mai mult de 15 minute. Alternează-le și toată lumea va fi mulțumită.