
Nașterea unui bebeluș este un moment magic și mai mult ca sigur abia aștepți să petreci cât mai mult timp cu el și să te bucuri de evoluția lui. Totuși, odată ce trec primele săptămâni îți dai seama că îngrijirea lui nu este întotdeauna lapte și miere. Somnul bebelușului poate fi o provocare pentru orice părinte.
Fiecare lună din primul an de viață al bebelușului vine cu schimbări în ceea ce privește somnul lui. Bebelușii au nevoie de multă odihnă, însă ei dorm în intervale și se trezesc destul de des, de cele mai multe ori trebuind să fie ajutați să adoarmă la loc. Odată ce știi la ce să te aștepți și de ce lucruri să ții cont, va fi puțin mai ușor să treci peste primul an de viață al micuțului tău.
Cuprins
- Somnul bebelușului în funcție de vârstă
1.1. Somnul nou-născutului în intervalul de vârstă 2-3 luni
1.2. Somnul bebelușului în intervalul de vârstă 3-6 luni
1.3. Somnul bebelușului în intervalul de vârstă 6-12 luni
- Cum să adormi bebelușul
1. Somnul bebelușului în funcție de vârstă
Obiceiurile de somn ale bebelușului se schimbă foarte repede în primul an de viață. Acest lucru poate fi extrem de greu pentru părinți care nu reușesc să aibă un program de somn stabil și sănătos atunci când au un nou-născut. Oboseala adunată poate afecta calitatea îngrijirii copilului pe timpul zilei, care este foarte importantă pentru o creștere armonioasă. Însă, totul trece atunci când îl vezi pe bebe că e fericit. De aceea, trebuie să știi la ce să te aștepți.
1.1. Somnul nou-născutului în intervalul de vârstă 2-3 luni
În acest interval de vârstă bebelușii dorm în marea majoritate a timpului, atât ziua, cât și noaptea. Ei dorm în jur de 16 ore pe zi, iar somnul se petrece de obicei în cicluri de 40 de minute. După fiecare ciclu bebelușul se trezește pentru puțin timp și poate să plângă sau doar să se miște puțin și apoi să adoarmă la loc.
Partea bună este că poate dormi oriunde, iar dacă te echipezi corespunzător, bebelușul poate dormi chiar și în timpul unei plimbări în parc.
1.2. Somnul bebelușului în intervalul de vârstă 3-6 luni
Odată cu vârsta de 3 luni somnul bebelușului devine mai adânc, ceea ce înseamnă că se va trezi mai rar. La această vârstă bebelușii vor dormi mai mult pe timpul nopții, chiar și 4-5 ore. Ei încă au nevoie de 16 ore de somn odată la 24 de ore.
1.3. Somnul bebelușului în intervalul de vârstă 6-12 luni
Bebelușii au nevoie de mai puțin somn pe măsură ce cresc. În acest interval de vârstă ei au nevoie de doar 14-15 ore de somn la fiecare 24 ore. Ei pot fi pregătiți somn în intervalul orelor 18.00-20.00 seara. Respectând această rutină, el poate ajunge să adoarmă mai repede, însă fiecare bebe este diferit. De asemenea, ei au nevoie să doarmă în jur de 2-3 ore în timpul zilei. La 6-12 luni, bebelușii încă au nevoie să doarmă de două ori în timpul zilei.
2. Cum să adormi bebelușul
Ca să te asiguri că vei avea parte de cât mai puține plânsete în timpul nopții, poți ține cont de următoarele lucruri:
- ai grijă să se joace cât mai mult pe timpul zilei ca să-și consume energia
- investește într-un pătuț mai confortabil sau un babynest
- poți încerca să îl pui în pătuț când este somnoros, însă nu complet adormit, ca să îl ajuți să facă tranziția către momentul când se va odihni singurel
- nu îl lua imediat în brațe dacă face mișcări în timpul nopții, dă-i timp să încerce să adoarmă singur.
Cu alte cuvinte, somnul bebelușului poate fi o provocare și obiceiurile lui de somn se schimbă pe măsură ce crește. Însă, este important să aibă o rutină și să fie ajutat să adoarmă singur ca să se bucure de nopți liniștite. Totuși, este important de știut că fiecare bebeluș este diferit, iar fiecare experiență în ceea ce privește somnul este unică. De aceea, trebuie să fii atent la copilul tău ca să descoperi ce i se potrivește mai bine.